News
News » Aveti acoperis ? Instalati panouri fotovoltaice si produceti energie !
RO EN

Aveti acoperis ? Instalati panouri fotovoltaice si produceti energie !

Conform unui proiect de ordin al ANRE, aflat acum în dezbatere publică, persoanele fizice care deţin capacităţi de producţie de energie electrică sub 100 kW vor putea să o livreze în reţea prin intermediul operatorului de distribuţie la care sunt racordate centralele lor.

Potrivit unor surse ANRE, după dezbateri și adoptarea unei forme finale a Ordinului, acesta ar urma să intre în vigoare în primăvara anului 2018.

Reglementarea valorificarii energiei prin această modalitate, perfectibilă, reprezintă un pas făcut înainte pe calea modernizării României din punct de vedere energetic, cât și în ceea ce privește protecția mediului.

Conform lui Nicolae Havrileț, fost președinte al ANRE, în prezent, în România există aproape 100 MW instalaţi de către consumatori individuali, pe acoperișurile caselor, iar potrivit unor estimări ale specialiștilor în doar doi ani  am putea ajunge la o capacitate totală de peste 500 MW. 

După cum se știe, instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor vine în contextul în care Uniunea Europeană a stabilit ca target pentru România o pondere de 24% din totalul consumului de energie electric, care trebuie să provină din surse regenerabile până în 2020.

„Sunt mulţi oameni şi multe firme care şi-au instalat panouri fotovoltaice, nu se poate ţine evidenţa deocamdată, pentru că doritorii au nevoie de autorizaţie de la ANRE doar dacă vor să distribuie energia mai departe. Trebuie însă stabilite regulile de fiscalitate şi cum pot aceşti mici producători să factureze energia pe care o distribuie. Aceşti prosumeri pot genera, până în 2020, o capacitate instalată de 500 MW”, spune Niculae Havrileţ, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

 

Ce ne rezervă viitorul ?

 

1.Consumatorii individuali ( denumiți prosumeri ) își produc singuri căldura necesară gospodăriei.

2. Surplusul de energie  este livrat în rețea, contra-cost, la un tarif stabilit de ANRE.

3. Prin transformarea deșeurilor în energie, România își rezolvă simultan două probleme deosebit de acute: un sistem de încălzire eficient, respectiv un mediu curat.

 

Cum puteți obține mai multe informații

Participând la Târgul Internațional RoEnergy București ( expoziție, conferințe, mese rotunde, work-shop, etc ), cel mai important eveniment din Romania, ediția a VII-a, în perioada 9-11 mai 2018, puteți intra în rândul celor care promovează noile forme de energie în România.

Solicitați informații, fără nici o obligație, la info(at)roenergy.eu ori marketing(at)roenergy.eu

 

 

 
Event Partners
Media Partners